Ma intrebam cum vor fi zilele, saptamanile, anotimpurile fara tine. Si am inceput sa aflu. Am vazut cum au fost primele zile fara tine-pline de durere..primele saptamani-pline de ura..si primele anotimpuri..-pline de deznadejde, incarcate de trecut si fara speranta.
A trecut jumatate de vara.. prima jumatate de vara fara tine. Nu am avut cum sa imi dau seama prea clar ce se intampla..m-am afundat in munca si am sperat sa treaca..sau sa ma trezesc din cosmar. A trecut si vara..A urmat toamna..prima toamna..fara tine. Un anotimp plin de durere si regret, plin de mustrari si promisiuni desarte. Inevitabil..viata mi-a aratat si prima iarna in absenta ta..asa ca am trait in letargie asteptand..ceva..sau..pur si simplu..asteptand..banal..sa treaca timpul..
Mai este o luna..de fapt..mai putin de o luna si voi vedea pe pielea mea sau..renuntand la metafore..voi simti in sufletul meu cum este primavara fara tine. Si imi voi aduce aminte..ca in fiece anotimp trecut..de tot ce faceam in timpul asta.
Ascult melodia “Minti murdare facute praf” si mi se opreste atentia la anume 2 versuri: “Ai o multime de motive/Dar de fapt n-ai nimic”. Poate de-asta nu te-am putut uita..nu am putut merge mai departe..pentru ca ai plecat fara motiv, fara un cuvant..aruncandu-mi ulterior,constrans fiind, o minciuna sfuntata si banala..fara noima.
Sau poate nu am putut trece mai departe dupa doua anotimpuri si jumatate din cauza sentimentelor pe care ti le port si din cauza idolatrizarii povestii pe care am avut-o..pe care am trait-o atatia ani..
Si cum poti renunta asa usor la ce ai construit 4 ani de zile? Nimeni nu ma poate invinovati pentru asta! Nimeni nu are dreptul! Poti merge mai departe..asa..ca tine..doar atunci cand nu ai luptat, nu ai sacrificat si nu ai simtit fiecare secunda din acei ani.
Cum esti oare acum, dupa tot ce s-a petrecut?Cum esti oare acum, fara mine?
Nu am nici cea mai mica idee…Imi pot imagina doar..poate..poate esti ca la inceput..cand te-am cunoscut..rece..letargic..inuman..plutind peste toti si peste toate..Iti amintesti?
Nu am de unde sa stiu..Dar stiu cu certitudine cum sunt eu: letargica, trista, dezamagita, secatuita de viata si de putere, indurerata..Am momente cand ma mint ca imi e bine, dar..cum sa-ti fie bine cand ti se spulbera visele si ti se ucide speranta?
Doare pana si sa visez ca sunt imbratisata de cineva..Nu imi mai permit acest lux, ranile sunt prea adanci..Poate de aceea versurile melodiei cantate de Adda&Teasta mi-au devent un soi de rugaciune ce o aud si o spun pretutindeni..ce ma pune la pamant, imi aduce aminte de ce a fost intre noi si ma ridica apoi..doar pentru a ma rapune din nou.
Ma intreb..oare cat voi mai rataci in letargie?
Cat timp va trebui sa mai treaca pentru a ma regasi?
