a tear of hope

Povestea pisicii negre

30 Oct 2009 7 comentarii

by luna in Uncategorized Etichete:abatut, agitatie, aristocrata, balci, blestemata, cale, camin, casa, citit, compasiune, cristal, dar, divin, femeie, ghicitoare, glob, iesit, impietrita, in, infernal, intuneric, lacrimi, maidanez, mic, neagra, o, om, pierduta, pisica, plimbare, poate, poveste, protector, s-a imbolnavit, sfarsit, si, soarta, soba, stapan, strazi pustii, suferinta, suflet, suprem, tumult, vrajita, zi

Povestea ei e destul de simpla: o pisica neagra, maidaneza, care a incercat pana la un moment dat sa para o aristocrata..sau poate..a ramas asa..incercand sa para..Anyway, toata lumea fugea de ea, nu reusea sa isi gaseasca un stapan, toti se fereau pentru ca era neagra si, spuneau ei, purta ghinion. Surorile ei o detestau pentru ca era diferita si asta, in opinia lor, era ceva rau, de neacceptat. Pana si ea a inceput sa creada cu tarie ca e blestemata.

Si totusi, cutreierand strazile pustii, a gasit intr-o seara un om abatut care, ca si ea, avea nevoie de cineva sa il scoata din intuneric. Asa ca el i-a oferit o casa si ea, la randul ei, un camin. Si a fost bine..o vreme. Isi aduce aminte acum si suspina. Doamne, ce mai torcea fericita la focul din soba, privind ochii fericiti ai stapanului ei. Pe zi ce trecea era mai euforica..atat de vrajita incat credea chiar ca a devenit o aristocrata, ca suratele ei.

Ducandu-se intr-o zi insorita la plimbare a intrat intr-un balci. Erau atatia oameni..atata agitatie..a ramas impietrita..o coplesea tot ce vedea. De frica imbulzelii si a tumultului infernal a intrat in prima incapere iesita in cale. Acolo era o ghicitoare care, vazandu-i frumusetea si puritatea, s-a oferit sa ii citeasca in globul ei de cristal..si a tresarit! Doamne cate lacrimi ii erau destinate micutului suflet, cata suferinta! Plina de compasiune, femeia i-a spus pisicutei ca va mai avea inca un stapan pana isi va gasi fericirea si linistea. Auzind acestea, biata fiinta neagra cu suflet alb s-a cutremurat si a fugit cu ochii in lacrimi acasa, la stapanul ei.

Dar, ca soarta sa ii arate ca nu poate fugi de ea, i-a luat tot ce avea! Pe stapanul ei! Acesta s-a imbolnavit si..si a inceput sa se schimbe, sa tipe la ea, sa o respinga, sa o loveasca, pana cand, in cele din urma, a gonit-o de-acasa.

S-a trezit in mijlocul strazii..era aceeasi strada lunga, pustie, intunecata, friguroasa, amintindu-si ca acolo si-a gasit protectorul..amintindu-si ca, in urma cu ani, suferea si ruga pe cineva..ceva..suprem..divin..sa schimbe totul. Dar acum nu mai ruga! Nu! Acum cerea socoteala! De ce? De ce asa? De ce ea? De ce?

In cele din urma s-a ridicat si a inceput sa cutreiere lumea-n lung si-n lat, sa devina insensibila, pierduta de sine, dar fericita. Fericita pentru ca nu-si mai permitea sa simta. Zgaria, musca pe oricine incerca sa se apropie, isi lovea suratele..

Si mergand zi si noapte prin frig, ploaie si vant, plina de ura si resentimente, a dat peste un om si..a impietrit.

Stia! Stia ca va fi noul ei stapan! Parca il cunostea de-o vesnicie! Stia! Stia si ce se va intampla mai apoi! Era doar un om ce facea parte din destinul ei..din calatoria sufletului ei din ce in ce mai fractionat..din drumul ei spre fericire! Stia ca nu era el ultima alinare, nu erau ochii lui ultimii pe care avea sa-i iubeasca. Dar s-a dus cu el atunci cand  a chemat-o! Poate ghicitoarea nu a avut dreptate..Poate va fi bine de data asta! Si a gasit ..fericire…amara..

Suspina! Sta la geam, lingandu-si parca ranile si suspinand odata cu ploaia sub privirea protectoare a lunii! Se apropie..e aproape..Iar vantul ii completeaza gandul, suierand violent si demonic:” … Sfarsitul!”