Pentru femeia din tine
01 Apr 2012 2 comentarii
in general
Tocmai am citit povestea unei femei, in care sunt convinsa ca va veti regasi multe dintre voi: - este mama perfecta: se ocupa indeaproape de ingrjirea celor trei copii minunati, de educatia si de divertismetul acestora; este sotia, fiica, nora, colega de birou si prietena perfecta.
Atunci unde este problema? Aceasta apare atunci cand o intrebi ce face pentru ea. Intrebarea ii starneste lacrimi si revolta interioara si, desi incearca sa gaseasca scuze si motive, stie ca femeia din ea sufera.
Fiind femeie, inteleg dorinta si capcana in care intra fiecare dintre noi – si eu m-am daruit cu toata fiinta rolurilor de fiica, prietena, iubita ori atunci cand era vorba de munca. Ceea ce nu inteleg este de ce nu se ia atitudine atunci cand realitatea loveste in fiecare dintre noi si ne lezeaza.
Nu demult am surprins o discutie intre mama mea si o prietena a acesteia. Cea din urma se plangea ca face foarte multe sacrificii pentru familie si pentru cei din jur, iar acestia cer din ce in ce mai mult de la ea si nici macar un “multumesc” nu primeste.
Palma peste fata am primit-o atunci cand mama i-a raspuns cu amaraciune: ” Dar ce, credeai ca iti vor ridica statuie? Nu se va intampla asta M., nu mai spera in zadar”.
Ironic este ca de fiecare data cand ii propun mamei o pauza pentru rasfat cu masaj, manichiura, pedichiura, coafor&co refuza cu inversunare, pentru ca are treaba, nu sta “de prostii”.
Exista atatea site-uri, articole, atatea metode de informare si noi le reducem la tacere, prin propria indiferenta, alegand in schimb sa ne lamentam. Cine ne opreste, dragelor, sa avem o ora libera, doar pentru noi? Cine ne da peste mana sa nu ne iubim si sa nu ne respectam?
Sunt atatia oameni care spun asta mult mai bine decat mine si, totusi, sunt atat de revoltata ca majoritatea dintre noi aproba, deschizandu-si sufletul pentru cateva momente, dar apoi prefera sa se intoarca inevitabil la rutina care le-a facut prizoniere si le-a rapit vitalitatea.
Suntem orice, mai putin femei. Luptam cu inversunare sa le aratam barbatilor si celor din jur, in general, ca meritam drepturi egale, ca nu suntem inferioare, ca avem coloana vertebrala, ca suntem capabile si uitam esentialul: sa fim femei.
Marturisesc ca eu am o mandrie foarte mare, imi place sa stiu sa fac orice, indiferent ca este vorba de o priza, de ceva la masina ori la centrala care-mi furnizeaza caldura; dar am invatat sa accept si sa ma bucur de ajutorul unui barbat, zambindu-i ca o femeie nepriceputa atunci cand nu reusesc sa-i dau de cap unei defectiuni si sa multumesc. (Intrebati-ma daca acum un an lasam un barbat sa ma ajute, cand faceam pana pe autostrada ori pe un drum uitat de lume, desi uneori stateam ore intregi pana reuseam sa dau jos roata cu pricina, evident lipsindu-mi forta necesara. 
)
In concluzie, nu uitati sa va rupeti din cand in cand de problemele cotidiene ca sa va ingrijiti de voi si de sufletul vostru. In acest mod va faceti si pe voi fericite si pe cei dragi voua, pentru ca in mod sigur veti fi mult mai calme, mai iubitoare, mai deschise si cu zambetul pe buze. 
Cu drag, a voastra prietena!
Ganduri bune!
Ganduri fulger: Cum transformi negrul in alb :-)
31 Mar 2012 Un comentariu
in general
Ieri am avut multe ganduri negre, survenite in urma unor conflicte cu oameni frustrati, asa incat am simtit nevoia sa transpun in cuvinte tot ce simteam in acele momente. Apoi, am recitit o parte din cele notate – a fost prea mult negativism, asa incat am inchis agenda, suparata pe mine, pentru ca am “cazut”.
Astazi, in schimb, ca sa ma razbun pe ziua irosita, am deschis agenda la pagina cu pricina si am inceput sa trasez linii la fiecare idee negativa si sa ii dau o replica pozitiva si/sau amuzanta. Rezultatul: am zambit mai mult si m-am distrat copios. Ironic, tot ceea ce contracaram astazi din cele scrise in agenda era adevarat.
Sunt zile si zile si este normal sa avem din cand in cand perioade dificile. Important este cum le traversezi. Eu am preferat sa le consum ieri, ca astazi sa fac haz de necaz, apoi sa confirm o realitate si nu o frustrare. Tu ce faci cand ai zile grele si cum le traverezi?
Ganduri bune!
Dupa potop
26 Feb 2012 Scrie un comentariu
in me
Zilele acestea am facut calcule peste calcule: ce am pierdut, cat valoreaza, ce urmeaza. Apoi am incercat sa analizez cat mai realist ce am si ce ma inconjoara. Evident, totul este fluctuant, cam ca la bursa.
Apoi am dus analiza la un nivel mai inalt. M-am privit “in oglinda” minute, care s-au transformat in ore si apoi in zile. Totul a fost piperat de dileme de genul: “Ce vrei?” Mergand pe premisa: < Ca sa finisezi trebuie mai intai sa cladesti. > a trebuit sa fac curat in propriul eu ca apoi sa pot extrapola.
Pot spune cu mandrie ca am eliminat in detaliu tot ce este fals si uscat, constienta fiind de faptul ca acesta reprezinta un proces continuu. Scepticii ar spune ca “tot” este un cuvant mare – si este; “dar prietenii stiu de ce”.
Si sentimental, am realizat ce vreau. Sau am gasit puterea sa recunosc: Vreau totul!: curcubeul si rasaritul. Vreau pictorul si poetul. Vreau tril. Este adevarat ca asta ma sperie si nici nu stiu daca este posibil sau vanzatorii de flori si-au facut bine treaba. Am tot auzit si am tot citit: “trezita sub privirea lui”, ” te-am vegheat toata noaptea”. Va voi spune cand voi afla, daca este basm ori ba.
Nu stiu cum este sa primesti o poezie ori, mai nou, un articol dedicat tie, dar astazi mi-am permis sa visez si sa fiu “mare”.
Sunt “eu” si “tu” in acelasi timp…dar mai mult “tu”:
<
Eu sunt acel ”nu știu ce”, acel loc unde văzul se transformă întrucâtva în auz și auzul se transformă întrucâtva în văz, ca să poată comunica între ele, eu sunt acel organ nemărturisit, de cuvinte care privesc nu culorile, care aud nu sunetele, care gustă nu gusturile, care miros nu mirosurile.
Fii binevenită, fii oaspete al înțelegerii mele, sunt tulburat că tu mi te înfățișezi, deși, noi nu aveam înfățișare. Eu fac parte din categoria luptătorilor care nu-i intimidează ceea ce nu știu de la părinții lor și nici ceea ce părinții lor nu au știut de la părinții lor.
Încerc să te aduc la mine. Tu ești asemenea liniilor de forță ale unui magnet. Ele nu se văd, nu se aud, nu se gustă, nu se pipăie, dar o pilitură de fier le dăruiește trup și atunci ele pot vedea, se pot auzi, se pot pipăi, se pot gusta. Iată-te, cuvintele mele te întâmpină și îți dau trup ! Tu nu mai semeni cu acele particule de legătură între cuvinte care prin ele însele nu au nici o semnificație. Tu nu semeni cu ”și”, tu nu semeni cu ”deci”, tu nu semeni cu ”fiindcă”, tu nu semeni cu ”dar..”. Cuvintele mele îți dau un trup, astfel te pot cunoaște prin ele.
Tu ești speranța de viitor a lucrurilor. Eu te cunosc, deși nu te pot elucida pentru că aparții unui limbaj desăvârșit, spre care limbajul de acum aspiră. Nu te pot elucida pentru că primitivele animale care se pregăteau să nască omul nu ar fi putut să-l elucideze decât în cuvinte, decât în idei, dar ele aspirau numai către acesta.
Eu te cunosc, tocmai de aceea am inventat nemărginirea, ca pe un organ al evoluției simțurilor omului. Desigur, nemărginirea nu este perfectă și nu va fi niciodată perfectă până când tu nu vei fi elucidată. Goana după echilibru este trupul omului, imens pendul cosmic, bătând trecerea timpului din ce în ce mai iute. Iată-ne, te compar cu viteza luminii, este o viteză la care orice lucru se transformă în lumină.
Spunând despre mine, tu mă faci să fiu un vis frumos al lucrurilor, spunând despre mine idei, tu mă faci să fiu un vis abstract al ideilor, eu mă aflu însă la vama dintre gândirea în imagini și gândirea în noțiuni. Așa cum tâmpla se află între ochi și timpan. Tu ești o aspirație, tu ești un semn al viitorului locuind în prezent.
Prezentul însuși aleargă spre tine, cucerindu-de prin idei, prin cuvinte, prin mine !>
Desi lungimea articolului nu ma caracterizeaza, desi el insusi ruginit, nutrea in a fi scris si citit.
Textul cuprins intre paranteze apartine unei minuni – cum imi place sa il alint- de care sunt mandra. Nu stiu daca vrea sa i se stie identitatea, dar il puteti gasi, dand click pe: http://paradoxliterar.toateblogurile.ro/ . Lectura placuta!
Corin, daca citesti aceste randuri, multumesc pentru articol si pentru “condimente”.
Ganduri bune!
Cutia Pandorei
21 Feb 2012 Un comentariu
in me Etichete:cadere, departe, ganduri, incapatanata, intotdeauna, lovitura, mustrare, ratiune, violent
Astazi am cazut. Rau. Pun mainile la urechi sa nu imi mai aud gandurile, sa nu mai aud lacrimile cum se lovesc violent de parchet, cum mandria mea tipa, cum inima mea urla de durere.
Ratiunea imi spune sa ma ridic, sa ma scutur si sa merg mai departe, trage de mine, ma mustra violent. Raman jos totusi, cel putin pentru o perioada. Intotdeauna am fost incapatanata.
Pace!
4 Iulie – Ziua Americii, 5 Iulie – Ziua…Mea!
29 Iul 2011 Scrie un comentariu
in me Etichete:364, 4 iulie, 5 iulie, claxon, Craciun, dragi, efervescent, ganduri, ganduri bune, hilar, injuratura, la multi ani, mesaje, metamorfozare, miezul noptii, multumesc, muzica, ok, playlist, radio, rasaritul soarelui, sofer, special, trafic, verde, viata minunata, Ziua Americii
Da, am si eu Ziua mea! Ce, numai America pe-a ei?! Si am asteptat-o toata saptamana nerabdatoare, exact cum asteapta un copil ziua de Craciun si simteam cum “stralucesc” pe masura ce se apropia.
Dupa 364 de zile, iat-o! De la 11 p.m. , cu o seara inainte, au inceput sa curga mesaje minunate, iar dimineata la 5 a.m. m-am trezit cu zambetul pe buze, inconjurata de ganduri frumoase, pentru care va multumesc si voua.
Am cantat de la rasaritul soarelui pana la miezul noptii, muncind pe branci ca sa-mi pot lua liber pentru un scurt concediu- o alta poveste) si seara am petrecut pana tarziu.
Mi se pare hilar acum, poate si atunci, ca totul parca se metamorfozase peste noapte: verdele era mai verde, muzica mai buna – un playlist la radio parca facut de mine sau pentru mine special-, iar problemele prea mici ca sa fie luate in serios sau chiar amuzante. Pana si traficul era ok si soferii imi acordau prioritate; chiar si in legatura cu cei care faceau sporturi extreme la varste inaintate pe sosea, dupa ce ii avertizam sonor (doar cu claxonul- nespunand nimic de mame, rude samd) strigam ca ii iubesc!
Chiar si timpul trecea incet, reusind sa lucrez intr-o zi, cat in doua zile obisnuite. Ce zi pe cinste!
E uimitor ce efect “efervescent” si revigorant poate avea o simpla zi pe care o consideri cel putin speciala! De-am putea prelungi acest efect, ce viata minunata am avea!
Totusi, incerc sa simt fiecare zi ca pe una speciala, din simplul motiv ca in fiecare zi este aniversarea cuiva si ma gandesc la bucuria lor.
La multi ani mie si voua si, evident: ganduri bune, dragilor!
06 Apr 2011 3 comentarii
Ma fascineaza timpul care trece si ma sufoca oamenii care ma preseaza. Devin din ce in ce mai obsedata de dezvoltare si perfectiune. Incerc sa invat cat mai multe, sa experimentez, sa meditez si sa ascult.
Ma pierd, ma regasesc, ma pierd, ma simt vinovata si ma regasesc din nou. Am puterea sa revin si energia sa continui acest carusel. Ma opresc din cand in cand si-mi privesc opera (pentru ca viata noastra reprezinta o opera, nu-i asa?). Zambesc multumita, oftez pentru ca adevarata cale buna e nebatatorita (cum altfel?) si reincep sa “sculptez” la propriul destin, indepartand ce e artificial si punand in valoare si continuand finisarea frumosului.
Imi rasfat din cand in cand ego-ul, salut societatea, apoi ma intorc in “atelierul” meu sa-mi continui munca.
Regret ca am inceput abia acum sa “creez”, dar sunt foarte mandra de “rezultat” si uimita in acelasi timp
Tu cum folosesti timpul acesta? Pentru ce? Sau… pentru cine?
Sa nu uitam ca pe 6 aprilie 2012 ne vom dori sa fim in acest moment, sa-l traim din plin si sa-l fructificam!
De ce? Unde?
29 Noi 2010 Un comentariu
in me Etichete:ai crescut, am lipsit, am rupt, confuz, crime, curand, disparut, emotii, frumos, gol, indignare, m-am ascuns, mail, mess, rasuna, s-au uscat, unde, val
“Unde ai disparut?” “De ce nu ai mai scris nimic pe blog?” – Acestea sunt intrebarile care au curs pe mail ori pe mess.
Prima data m-a flatat valul de indignare si “trasul de urechi” pentru ca nu am mai scris, apoi m-a determinat sa ma intreb cat timp a trecut de la ultimul articol de “ma ia lumea de moate”.
Am vazut. Am amutit. Cata vreme!! Uimita! Tac… privesc in gol. Aceleasi intrebari imi rasuna in minte: de ce nu am mai scris? Unde m-am pierdut?
Adevarul este ca am fugit.Am simtit nevoia sa ma retrag, sa ma ascund de propriile ganduri, intrebari si raspunsuri, asa incat am pus totul pe pilot automat si m-am ascuns. Trairile au fost impietrite, visele gonite, sentimentele ascunse…
De ce? As putea filosofa, nicicum nu as putea raspunde.
Trebuie totusi lamurit un lucru: m-am ascuns de mine, nu de tine. Nu, tie ti-am trimis ganduri, emotii si o parte din sufletul meu. Poate esti confuz acum si te intrebi despre cine e vorba. Sa te lamuresc: e vorba despre Tine; da, despre tine, tu, cel care citesti- mereu a fost! Asa ca am lipsit din mine, nu din tine; m-am rupt din mine, dar vin mereu la tine.
Tu ce ai facut in acest timp? Ai crezut ca te-am parasit? Nicicum!
Ai cazut? Sper ca te-ai ridicat!
Ai plans? Sper ca ti s-au uscat lacrimile!
Ai zambit? Poate vei rade data viitoare!
Vreau sa te privesc si sa observ ca ai mai “crescut” si ca te-ai facut mai “frumos”.
Pana data viitoare, ganduri bune!
Ne “auzim” curand!
Cand a murit happy end-ul meu..
03 Iun 2010 4 comentarii
in me Etichete:a ei, a mea, ace, acustica, apartin, apus, ascuns, camin, carte, durere, ecou, geam, gheata, gol, happy-end, inabusitoare, liniste, moarte, morbid, naiva, parasit, pc, picuri, pierdut, ploua, pustiu, resuscitata, sinistru, tv, vremuri
Ploua…zambesc…deschid geamul si intind mana..picurii de ploaie ma inteapa ca niste ace de gheata..Zambesc din nou..ma simt resuscitata..readusa la viata.
Trebuie sa plec de-aici si ma cuprinde o melancolie extrem de dureroasa. Mereu a trebuit sa-mi schimb “locul”. Toate lucrurile sunt duse..aici e totul gol..si trist. Dintr-un camin plin de iubire si speranta a ramas doar ecoul usii care se izbeste violent de perete. Nu mi-am putut inchipui niciodata ca o casa asa mica poate avea o asemenea acustica; n-am stiut niciodata ca o casa atat de mica, daca ii indepartezi “caminul”, oamenii, visele si sperantele, se poate transforma intr-o incapere imensa cu multe holuri, usi si multi pereti, ratacindu-te in ameteala ce te cuprinde. Oare in care din holuri s-au ratacit visele mele? Dar speranta..? fericirea..?
Ultima noapte aici..si-am crezut ca voi innebuni fara un pc, tv ori o carte..doar linistea inabusitoare si durerea caminului pierdut..
Naiva! Inca o data ploaia m-a salvat! Si stiu ca va fi cu mine pana la ivirea zorilor, nu ma va parasi nici o clipa; si nici eu nu o voi parasi, caci toata noaptea am de gand sa-i ascult povestile in soapta. Se spune ca noaptea e un bun sfetnic..Nicidecum! Ploaia in schimb, da! Iar eu ii voi impartasi gandurile si ii voi asculta raspunsurile.
Totusi, C. avea dreptate, racoarea asta adusa de ploaie e…sinistra..morbida!
Vremuri apuse…vremuri ascunse..dificile…triste..si eu inca ma simt imbratisata de ploaie, crezand ca-i pentru mine atunci cand is deznadajduita, crezand chiar ca-mi apartine.
E a mea pentru ca o inteleg..is a ei pentru ca ma intelege!
Scurt si la obiect!
17 Mai 2010 5 comentarii
in general, poveste..fara inceput.. Etichete:20, 3, abuz, aventura, eu, evadare, evitare, fad, greseli, hamster, la obiect, lectii de viata, liber, mobila, moderatie, piatra, prospetime, puternic, resuscitare, revigorare, rutina, scurt, slab, viitor, viziuni, zona de confort
Ultimele zile au fost adevarate lectii de viata pentru mine. Asa cum ii spuneam unui prieten apropiat, am trait in 3 zile cat nu am trait in 20 si ceva de ani de viata. Ciudat sau nu..cam asa e..Si m-am simtit atat de libera si de puternica..Asta m-a pus pe ganduri: e incredibil cum o reabordare a “viziunilor” asupra vietii te poate resuscita. Atunci cand ajungi sa nu te mai bucuri de nimic, sa zambesti scurt ori fad, cand fiecare zi sau noapte reprezinta o piatra greu de dus, in mod clar e necesara o revigorare a actiunilor tale!
Nu pot spune ca nu imi este frica de ce se va intampla in viitor, avand in vedere ca incep un nou capitol, dar in aceeasi masura ma bucur si ma rog sa am greutati, sa fac greseli si sa am puterea de a trece peste acestea cu zambetul pe buze, cu mandrie si mai intelepciune. In aceeasi masura imi doresc sa nu uit de prospetimea pe care o simt in momentul acesta si de puterea pe care am avut-o mereu, fara a realiza acest lucru, de a-mi scrie singura viitorul, soarta, desi trecutul mi-a fost scris de parinti, profesori, iubiti, prieteni si un negativism alimentat de un eu slab.
Toata viata facem greseli de care ne temem si pe care dorim sa le evitam, iar mai tarziu ne pare rau ca nu am facut mai multe! Va trebui sa tin minte aceasta fraza si sa o port mereu in gand, caci greselile (putine) pe care le-am facut au fost din frica sau din urmarea sfaturilor celor din jurul meu, in rest..am facut totul cam ca la carte. In traducere, asta inseamna ca nu am trait deloc- stiti voi sintagma: “frumoasa, desteapta si devreme acasa”? Well..:)
Nu intelegeti gresit..nu incurajez dezmatul , doar evadarea repetata in mod responsabil din zona de confort si aventura, temporar;) Rutina este buna, atata timp cat nu devine efectiv un mod de viata si nu se abuzeaza de ea, la fel ca si aventura. Cred ca moderatia este cuvantul cheie.
Nu mai pot scrie, caci mi-am pierdut hamsterul..deci..am treaba sa mut mobila! )
Ganduri bune, dragilor si bucurati-va de voi, de “azi” si de cei care va inconjoara!
P.S. : Nu mai priviti ziua de azi prin prisma esecului de ieri sau a temerilor de maine
Cand jocul se intoarce impotriva ta..
13 Mai 2010 Scrie un comentariu
in me Etichete:a sorbi, a ta, adevar, articol, artificial, atesta, autentic, complicat, energie, fatza, final, fix, frustrare, fuga, furie, impotriva ta, inhiba, insuportabil, istorie, joc, masca, modalitate, obsesie, patos, refugiere, responsabilitate, revolta interioara, rezultat, risc, simtire, specialitate, ura
Se pare ca a devenit specialitatea mea sa dedic articole..si evident cea mai veche specialitate e sa-mi complic viata intr-un mod insuportabil cu fix cine nu trebuie. Pe de alta parte am aflat, daca mai era cazul, cea mai eficienta modalitate de a indeparta pe cineva: spune-i adevarul cu ura/furie/patos si va fugi. Intr-adevar, adevarul este cea mai buna arma pe care o poti avea impotriva cuiva. Folosesti toate cartile si obtii rezultatul scontat! Ce se intampla mai departe? Cel mai trist lucru e acela de a-ti da seama ca nu vroiai sa fie acesta finalul..sau poate ajungi sa te intrebi: Care e de fapt adevarul? Si cine sau ce anume il atesta?
Un lucru e cert: Asuma-ti responsabilitatea propriilor actiuni! Vrei sa ranesti sau sa indepartezi? Well..atunci ai renuntat la dreptul de a te plange atunci cand reusesti acest lucru.
Totusi nu imi este in clar: Atunci cand tu, cel care esti in tabara cealalta, nu ai decat asteptari artificiale de la celalalt, de ce dai bir cu fugitii, cand esti pe punctul de a obtine ceea ce vrei si planul decurge conform asteptarilor tale, cu o simpla distinctie, ca a spus lucrurilor pe nume si restul nu mai are importanta, este istorie?! Este dispusa sa isi asume orice risc. Aici intervine teama ta, pe care desi o depistez, imi ramane insa de neinteles.
Ce se intampla? Daca nu iti pasa decat de tine si de planul tau de a-ti satisface o obsesie, cu ce e diferita situatia atunci cand ia atitudine? Sau nu le savurezi decat pe cele carora le place statutul de prada sau sunt astfel, fara sa stie acest lucru?!
Cumva te inhiba, te sperie sau strica vraja cele care au puterea de a spune lucrurilor pe nume si de a lua atitudine?! Se pare ca tu esti cel care trebuie acum sa analizeze, sa vada daca e in stare sa riste, daca e in stare sa renunte la masca pe care a creat-o si a inceput sa o poarte ca si cand totul ar fi fost autentic. Ai puterea asta? Sau alegi calea batatorita, comoda care ti-a adus pana acum numai frustrare, refugiere, nemultumie, revolta interioara si te-a sorbit de energie?
Eu aleg sa intru in acest joc stiind riscurile. Tu? Esti cumva in stare sa risti sa simti..ceva..orice?
A ta fatza!
